Descriere
O colecție de povești adunate de la vanzatori cu experiența din diferite industrii, povești reale de vanzari din care pot invața toți cei care au tangența cu vanzarile – fie ca sunt vanzatori, antreprenori sau simpli oameni care trebuie sa iși vanda produsele, serviciile, ideile și de ce nu… sa se vanda pe ei.
„Noi, romanii, am demonstrat de mai multe ori ca putem avea idei interesante, dar nu putem sa le punem in practica la scara serioasa. In orice companie, cand pornești, ai nevoie nu doar de partea de inginerie, ci și de zona de business, de comercial, de cunoștințe și competențe de dezvoltare a distribuției internaționale, de ințelegere a pieței. Acesta adauga ca, daca la nivel de suport și customer care, specialiștii romani au ajuns la un nivel comparabil cu cele mai inalte standarde globale („aici suntem deja intre master și doctorat”, spune Talpeș), in zona de marketing nivelul e mai scazut („suntem ca niște absolvenți de gimnaziu și ne batem cu doctoranzi pe piețe cum e cea din SUA”). Daca viața companiei nu sta in mainile unor doctori in vanzari și marketing, ci ale unor absolvenți de școala generala, s-ar putea ca banii aștia sa se risipeasca in doi timpi și trei mișcari și sa nu te alegi cu nimic”.
Florin Talpeș
Bitdefender – Revista BIZ 2014.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.