Vaduva Sebastian

Sebastian Văduva este profesor de antreprenoriat, consultant în afaceri și antreprenor, având o experiență vastă acumulată atât în Statele Unite, cât și în România. Are o diplomă de licență în marketing, un MBA obținut la Școala de Management Weatherhead din Ohio și un doctorat în antreprenoriat și management obținut la Academia de Studii Economice din București. Ulterior, și-a completat pregătirea academică printr-un al doilea doctorat, în politologie, obținut la Scoala Nationala de Studii Politice și Administrative din București.

De-a lungul carierei, a ocupat numeroase poziții importante. De la profesor de marketing și afaceri interna­ționale la Universitatea din Akron, Ohio, la director al Centrului de Dezvoltare Organizațională din cadrul aceleiași instituții, de la beneficiar al unui grant oferit de Departamentul de Stat al SUA la coordonator al unui program internațional de MBA finanțat de comisia Fullbright și, nu în ultimul rând, decan al Școlii de Management și IT Griffiths din cadrul Universității „Emanuel“ din Oradea, Sebastian Văduva și-a construit o carieră academică impresionantă, fiind autorul sau coautorul a peste 15 cărți și 50 de articole.

În calitate de corporate trainer, a lucrat cu peste 50 de companii, oferind consultanță în domenii precum leadership, mentalitate antreprenorială, vânzări și marketing, managementul echipelor și motivare.

Din 2021, Sebastian Văduva este editorul revistei academice The Journal of Ethics in Entrepreneurship and Technology, consolidându-și astfel reputația de expert în mediul de afaceri.



Sebastian Văduva este profesor de antreprenoriat, consultant în afaceri și antreprenor, având o experiență vastă acumulată atât în Statele Unite, cât și în România. Are o diplomă de licență în marketing, un MBA obținut la Școala de Management Weatherhead din Ohio și un doctorat în antreprenoriat și management obținut la Academia de Studii Economice din București. Ulterior, și-a completat pregătirea academică printr-un al doilea doctorat, în politologie, obținut la Scoala Nationala de Studii Politice și Administrative din București. De-a lungul carierei, a ocupat numeroase poziții importante. De la profesor de marketing și afaceri interna­ționale la Universitatea din Akron, Ohio, la director al Centrului de Dezvoltare Organizațională din cadrul aceleiași instituții, de la beneficiar al unui grant oferit de Departamentul de Stat al SUA la coordonator al unui program internațional de MBA finanțat de comisia Fullbright și, nu în ultimul rând, decan al Școlii de Management și IT Griffiths din cadrul Universității „Emanuel“ din Oradea, Sebastian Văduva și-a construit o carieră academică impresionantă, fiind autorul sau coautorul a peste 15 cărți și 50 de articole. În calitate de corporate trainer, a lucrat cu peste 50 de companii, oferind consultanță în domenii precum leadership, mentalitate antreprenorială, vânzări și marketing, managementul echipelor și motivare. Din 2021, Sebastian Văduva este editorul revistei academice The Journal of Ethics in Entrepreneurship and Technology, consolidându-și astfel reputația de expert în mediul de afaceri.

Afișez singurul rezultat

Bucuresti, Bd-ul Iuliu Maniu 0733 673 555 redactia@evrikapublishing.ro
Facebook

Compare products